Ora de Sibiu
Știri in direct

Teatrul de Balet Sibiu vă face cunoștință cu iubirea. Vineri, în cadrul unei premiere

121

Iubitorii dansului sunt așteptați duminică, 9 decembrie, de la ora 19, la Sala Thalia, pentru a face cunoștință cu iubirea. Sub toate aspectele ei – pasională, pasiv-agresivă, sensibilă sau la prima vedere – dragostea este tema principală a spectacolului de dans contemporan „Parlez-moi d’amour”, prezentat în premieră de Teatrul de Balet Sibiu.

Evenimentul, care poartă semnătura coregrafului francez Martin Chaix, va cuprinde, printre altele, pas-de-deux-uri și momente de grup, prezentate pe muzica unor interpreți precum Edit Piaf, Serge Gainsbourg sau a unor compozitori clasici francezi cum sunt Debussy sau Ravel.

“Parlez-moi d’amour” este unul dintre evenimentele care încheie anul 2018 la Teatrul de Balet Sibiu, alături de ”Spărgătorul de nuci”, spectacol devenit deja tradiție în întreaga lume. Sibienii care nu vor reuși, din varii motive, să ajungă la premiera de duminica aceasta, mai au ocazia să vadă “Parlez-moi d’amour” duminică, 16 decembrie, tot la Sala Thalia, când va avea loc reluarea evenimentului.

Biletele pot fi achiziționate de pe kompostor.ro sau de la Centrul de Informare Turistică, aflat la parterul Primăriei Municipiului Sibiu.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...